Multă lume ne întreabă. Cunoscuţi, necunoscuţi, prieteni, rude, cunoştinţe, oameni de pe stradă, toţi într-un glas şi-o simţire ne bănuiesc că îl aranjăm pe Vlăduţ să dea bine în poze şi în vizitele oficiale.
Aceasta este o dezminţire oficială. Deci nu. Nu.
Nu folosim gel extra strong, nici spumă, nici foen, nici plasă de păr. Nici măcar nu îi trecem mâna aşa, ca din greşeală ca să îi aranjăm coafura.
La naştere nu ştiu cum arăta la freză că i-au pus repede o pătură în cap. Dar eu aşa l-am găsit în salonul de nou-născuţi, după naştere, cu părul ridicat măciucă şi gura mare a foame. Şi de atunci tot aşa o ţine spre bucuria părinţilor şi mirarea cetăţenilor plimbători prin Cişmigiu.

7 căciuliţe tricotate au comentat:
Dada poate confirma, pentru cei necredinciosi, ca Vlad este coafat de la Dumnezeu, mama avand ceva influnete genetice asupra cresterii parului. Si la mine la redactie a devenit vedeta, toata lumea minunandu-se de acelasi lucru. Noroc cu Livia care mi-a explicat ca, atat mama lui Vlad, cat si unchiul Doiosi, au avut coafuri similare cand erau mici, poate si cand erau mai mari.
e mai punk, probabil. ale tineretii valuri, se intelege. cand o merge la gradi, poate isi lasa plete hippie, n-ai de unde sa shtii care e gustul omului...
el ca el da v`ati gandit cat rade el de parul vostru ? toti astia mari care puneti umbra pe soare cand va uitati la el in parc ?:)
Freakin` !
felicitari, ce copil FRUMOS aveti! :)
Si la noi era ceva asemanator (la 1 luna)http://picasaweb.google.com/ankismile/1luna/photo#5099215360431152210
pana a mai crescut parul, dar si acum tot tendinta de rasculare are :)
Cand plangea sau era suparata se ridica si mai si
Dar aveti grija ca nu prea e in ton cu moda. Hahaha ... Acum vad ca se poarta parul (la baieti in mod special si paradoxal), tuflit pe ochi,lins, intr-o parte mai lung si in alta mai scurt.
Astazi am vazut o asemenea gashca la Unirii, m-am si speriat de ei. Imi aduceau aminte de Grufties (sau ceva de genul asta parca se chemau, nu stiu cum se scrie)... aia imbracati in negru din cap pana-n picioare care-si petreceau zilele si noptile petrecand prin cimitirele din Germania.
tot ce se poate sa fie de la andivele prea amare...
Post a Comment